“Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi.” Lc. 16,31
Ascultarea este cea mai grea piatră de încercare pentru oricare om. De fapt orice autoritate ar încerca să se impună prin forţă va întâmpina o mai mică sau mare rezistenţă. Dumnezeu ne-a creat liberi însă libertatea noastră se sfârşeşte din momentul în care noi avem de ales între a respecta poruncile divine sau a vieţui după un alt cod de legi, creat de altcineva. Şi chiar dacă la prima vedere seamănă, nu este totuna să respecţi poruncile date de Dumnezeu şi să respecţi legile date de diferitele conduceri pământeşti. Avem tendinţa să trăim într-o dulce amorţeală dar să ne considerăm credincioşi. Dorim să ne săturăm pântecele, să avem confort, să ne satisfacem toate micile sau marile plăceri trupeşti însă nu realizăm că de fapt îndestularea ne poate aduce mai departe de conştientizarea păcatului şi a slăbiciunii omeneşti. Mă surprinde moda tehnologiei avansate în medicină, care pe mulţi, vedete sau oameni bogaţi, îi face să se creadă atotputernici. Sunt cunoscute multe cazuri în care aflăm despre cutare vedetă că a vizitat o instituţie medicală exclusivistă şi şi-a asigurat material genetic pentru viitorii urmaşi sau şi-a depozitat celule care pot fi folosite pentru vindecarea în cazul unor boli incurabile. Până aici niciun rău şi niciun păcat dar hai să vedem cât costă asemenea excentrităţi şi câte se puteau face cu sumele enorme de bani cheltuite pe astfel de mofturi.
Speranţa de viaţă în anumite ţări avansate a crescut foarte mult dar vârsta înaintată este o povară pentru orice muritor, indiferent de rotunjimea contului din bancă sau de bogăţiile felurite pe care le deţine. Avuţii lumii îşi permit tot felul de excentricităţi de la operaţii estetice la haine exagerat de scumpe de la bijuterii nepreţuite până la animale de companie cărora le asigură o viaţă de nabab şi le lasă uneori moştenire milioane de dolari. În acest timp în satele şi oraşele din ţările sărace mor oameni de foame, bolile fac ravagii şi disperarea este sentimental care se citeşte pe chipurile a milioane de oameni. Departe de mine de a gândi la communism care a fost plegă pe obrazul omenirii, sau la egalitarismul cu care ni se aruncă praf în ochi zilnic, însă ipocrizia celor care au de toate nu are margini. Mulţi susţin că sunt credincioşi şi că au frică de Dumnezeu însă nu cunosc cuvântul “milostenie” şi nu au un real simţ al măsurii. Pentru mulţi dintre cei care trăiesc înt-o altă lume în care sunt slugăriţi şi au tot ce le doreşte inima este mai importantă o campanie de salvare a vreunei specii pe cale de dispariţie decât una în care se doreşte ajutorarea unui grup de oameni sărmani. Departe de mine gândul că aş fi împotriva apărării mediului sau a animalelor, pentru că Dumnezeu le-a creat pe toate însă cei care se agită pentru astfel de cauze nu îşi amintesc o realitate importantă şi anume aceea că averile lor s-au făcut prin exploatările necontrolate ale resurselor iar astfel au ajuns anumite specii de animale să fie ameninţate de dispariţie. Omul a fost pus să fie încununarea întregii creaţii iar spre om ar trebui să se îndrepte în primul rand atenţia oamenilor. Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr nu ne vorbeşte despre vreun păcat pe care l-ar fi săvârşit bogatul şi a cărui plată ar fi fost iadul. Cel bogat doar a rămas indiferent la suferinţa pe care zilnic o vedea la săracul care cerşea la poarta lui. Avea cum să ajute dar nu a făcut-o, putea să aline dar nu l-a interesat. Nu era un păcătos ci doar un ingnorant care nu şi-a coborât privirea de la înălţimea avuţiei care îi dădea un statut privilegiat. Însă şi acest lucru se plăteşte în viaţa viitoare.
Trăim într-o societate în care se văd marile decalaje economice între oameni. De o parte îmbogăţii tranziţiei cu pretenţii de nobilitate care au impresia că totul li se cuvine şi că banii le pot rezolva orice problemă. De cealaltă parte sunt cei care se umilesc pentru a-şi duce traiul de azi pe mâine şi care sunt trataţi cu dispreţ de către cei care au o brumă de avere câştigată tot prin truda celor mulţi şi prost plătiţi. Nici unii nici alţii nu pot spune că au înţeles unde este adevărata bogăţie pentru că pe unii lipsurile îi fac să alerge după ban iar pe ceilalţi i-a orbit iluzia puterii. Ajutorul dat cu smerenie, în taină, unui amărât, care poate să-l ridice câtuşi de puţin este fapta creştinească cerută de Mântuitorul. Fie că avem mai mult sau mai puţin avem de unde dărui, trebuie doar să coborâm puţin privirea pentru a vedea suferinţa şi a o alina atât cât putem.
Pr. Mircea Mihuleţ
Publicat în săptămânalul „7 zile hunedorene”
Ascultarea este cea mai grea piatră de încercare pentru oricare om. De fapt orice autoritate ar încerca să se impună prin forţă va întâmpina o mai mică sau mare rezistenţă. Dumnezeu ne-a creat liberi însă libertatea noastră se sfârşeşte din momentul în care noi avem de ales între a respecta poruncile divine sau a vieţui după un alt cod de legi, creat de altcineva. Şi chiar dacă la prima vedere seamănă, nu este totuna să respecţi poruncile date de Dumnezeu şi să respecţi legile date de diferitele conduceri pământeşti. Avem tendinţa să trăim într-o dulce amorţeală dar să ne considerăm credincioşi. Dorim să ne săturăm pântecele, să avem confort, să ne satisfacem toate micile sau marile plăceri trupeşti însă nu realizăm că de fapt îndestularea ne poate aduce mai departe de conştientizarea păcatului şi a slăbiciunii omeneşti. Mă surprinde moda tehnologiei avansate în medicină, care pe mulţi, vedete sau oameni bogaţi, îi face să se creadă atotputernici. Sunt cunoscute multe cazuri în care aflăm despre cutare vedetă că a vizitat o instituţie medicală exclusivistă şi şi-a asigurat material genetic pentru viitorii urmaşi sau şi-a depozitat celule care pot fi folosite pentru vindecarea în cazul unor boli incurabile. Până aici niciun rău şi niciun păcat dar hai să vedem cât costă asemenea excentrităţi şi câte se puteau face cu sumele enorme de bani cheltuite pe astfel de mofturi.
Speranţa de viaţă în anumite ţări avansate a crescut foarte mult dar vârsta înaintată este o povară pentru orice muritor, indiferent de rotunjimea contului din bancă sau de bogăţiile felurite pe care le deţine. Avuţii lumii îşi permit tot felul de excentricităţi de la operaţii estetice la haine exagerat de scumpe de la bijuterii nepreţuite până la animale de companie cărora le asigură o viaţă de nabab şi le lasă uneori moştenire milioane de dolari. În acest timp în satele şi oraşele din ţările sărace mor oameni de foame, bolile fac ravagii şi disperarea este sentimental care se citeşte pe chipurile a milioane de oameni. Departe de mine de a gândi la communism care a fost plegă pe obrazul omenirii, sau la egalitarismul cu care ni se aruncă praf în ochi zilnic, însă ipocrizia celor care au de toate nu are margini. Mulţi susţin că sunt credincioşi şi că au frică de Dumnezeu însă nu cunosc cuvântul “milostenie” şi nu au un real simţ al măsurii. Pentru mulţi dintre cei care trăiesc înt-o altă lume în care sunt slugăriţi şi au tot ce le doreşte inima este mai importantă o campanie de salvare a vreunei specii pe cale de dispariţie decât una în care se doreşte ajutorarea unui grup de oameni sărmani. Departe de mine gândul că aş fi împotriva apărării mediului sau a animalelor, pentru că Dumnezeu le-a creat pe toate însă cei care se agită pentru astfel de cauze nu îşi amintesc o realitate importantă şi anume aceea că averile lor s-au făcut prin exploatările necontrolate ale resurselor iar astfel au ajuns anumite specii de animale să fie ameninţate de dispariţie. Omul a fost pus să fie încununarea întregii creaţii iar spre om ar trebui să se îndrepte în primul rand atenţia oamenilor. Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr nu ne vorbeşte despre vreun păcat pe care l-ar fi săvârşit bogatul şi a cărui plată ar fi fost iadul. Cel bogat doar a rămas indiferent la suferinţa pe care zilnic o vedea la săracul care cerşea la poarta lui. Avea cum să ajute dar nu a făcut-o, putea să aline dar nu l-a interesat. Nu era un păcătos ci doar un ingnorant care nu şi-a coborât privirea de la înălţimea avuţiei care îi dădea un statut privilegiat. Însă şi acest lucru se plăteşte în viaţa viitoare.
Trăim într-o societate în care se văd marile decalaje economice între oameni. De o parte îmbogăţii tranziţiei cu pretenţii de nobilitate care au impresia că totul li se cuvine şi că banii le pot rezolva orice problemă. De cealaltă parte sunt cei care se umilesc pentru a-şi duce traiul de azi pe mâine şi care sunt trataţi cu dispreţ de către cei care au o brumă de avere câştigată tot prin truda celor mulţi şi prost plătiţi. Nici unii nici alţii nu pot spune că au înţeles unde este adevărata bogăţie pentru că pe unii lipsurile îi fac să alerge după ban iar pe ceilalţi i-a orbit iluzia puterii. Ajutorul dat cu smerenie, în taină, unui amărât, care poate să-l ridice câtuşi de puţin este fapta creştinească cerută de Mântuitorul. Fie că avem mai mult sau mai puţin avem de unde dărui, trebuie doar să coborâm puţin privirea pentru a vedea suferinţa şi a o alina atât cât putem.
Pr. Mircea Mihuleţ
Publicat în săptămânalul „7 zile hunedorene”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu