Fariseii cântăreţi

Fiecare pentru el! Deviza pare desprinsă dintr-un joc de copii însă realitatea este mai dureroasă decât ne-am imagina. Lipsa modelelor reale în societate şi chiar în familie duce la consecinţe terbile. De pildă dacă luăm ca studiu de caz muzica, modernă uşoară sau cea pseudo-populară denumită manele, degenerată şi degenerantă pe care o ascultăm cu toţii mai pe faţă mai pe ascuns. Farisei cum suntem n-am reunoaşte în ruptul capului că ascultăm asemenea genuri muzicale. Dacă ne luăm după declaraţiile majorităţii ai zice că toată lumea ascultă doar Mozart şi Vivaldi sau alt compozitor serios de muzică clasică, ori se relaxează ascultând iluştri artişti consacracţi din muzica uşoară. Doar că realitatea „din teren” este cu totul alta. Mai lipsiţi de inhibiţii tinerii noştri nu au bai că îi vom cataloga drept inculţi sau mahalagii şi bagă tare-n difuzoare pe Guţă sau pe Adi Minune. Am stat pe gânduri şi m-am întrebat dacă nu cumva sunt eu prea sucit când observ că nimeni nu se prea ocupă de educaţia lor muzicală. Şi culmea ,de data asta cel puţin, n-am dreptate. Se predă disciplina Muzică din clasele primare până în clasa a IX-a de liceu inclusiv. Experimentul meu a eşuat aşadar lamentabil, Ministerul Învăţământului scăpând de cricile acide pe care le coceam cu mare satisfacţie şi răutate. Dar ca să nu mă dau bătut mi-am întrebat elevii de liceu dacă ştiu să cânte un arpegiu. Rezultatul a fost că doar unul sau, cel mult doi, din fiecare clasă au reuşit să cânte ceilalţi habar n-aveau despre ce întreb. Şi atunci oare ce or fi lucrat profesorii lor de muzică în atâţia ani în care copiii ăştia au avut în orar ore de Muzică plătite ? N-am prea văzut mari manifestări la care să performeze coruri ale unor şcoli generale şi singurele prezenţe notabile pe scenele din oraş sau în ţară şi străinătate sunt cele ale unor grupuri corale constituite în şcoli şi licee care au ca profil Muzica. Sunt unii care declară nu mai pot dormi de grija culturii acestui popor, avem chiar şi un minister care se ocupă de problemă însă dacă stăm să analizăm pe bune de ce am ajuns la acest moment dat să fim „sufocaţi” de anumite genuri muzicale considerate de un gust îndoielnic de către specialişti, primul acuzat pentru această stare de lucruri este chiar specialistul care face remarca. E tare bine să te consideri artist şi să fii chinuit de gândul că te risipeşti la o catedră dar sunt prea mulţi profesori care au demonstrat că nu-şi fac treaba şi că nu reuşesc să ofere elevilor o minimă educaţie muzicală. Sunt atâtea scuze, atâtea argumente, atâtea vorbe goale care se pot găsi sau inventa dar un lucru e cert: nu avem profesori de Muzică de o reală valoare. Îmi amintesc cum înainte de 1989 în fiecare şcoală generală din oraş exista un cor unde, uneori doar cu diapazonul, un profesor de Muzică reuşea să scoată ce era mai bun în elevi. Că se cânta Partidului şi Conducătorului este cu totul altă discuţie însă muzică se făcea şi încă pe bune. În era informaţiei libere, a calculatorului şi a internetului nouă ne este tot mai greu să avem cultură muzicală. Este culmea ipocriziei şi a fariseismului să te ascunzi în spatele diverselor scuze în timp ce ţara răsună de manele şi să dai vina pe tineret că nu-i în stare să priceapă altfel de muzică. Dacă n-aţi înţeles încă, mă adresez puritanilor cu sânge albastru şi pretnţii de nobilatate care se nu fac nimic sa-i educe pe tineri deşi şi-au asumat această sarcină. Deci până se nasc cu adevărat profesori de muzică ascultăm Minodora la maxim şi Regii Manelelor. Bagă bun maestre!!

Mircea Mihuleţ

Publicat în săptămânalul „ 7 zile hunedorene”