Cea mai sigură bancă

„Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Lc. 16,20”

Trăim încrâncenat, murim miraţi. Prea rar conştientizăm că mai devreme sau mai târziu vom părăsi această lume şi după noi va rămâne doar o amintire. Nimic din ce pare să conteze în această dimensiune nu putem duce cu noi atunci când sufletul ne părăseşte trupul. Orgolii, funcţii, conturi cu multe cifre, proprietăţi, poziţii în ierarhia şi socială, toate lucrurile pe care ni le dorim şi le căutăm o viaţă, nu se pot transfera în lumea spirituală. Şi totuşi în ciuda evidenţelor nu ne învăţăm minte şi continuăm să alergăm după astfel de închipuri trecătoare. Pasiunile care se nasc pentru atingerea acestor ţeluri mărunte sunt mult prea mari pentru ceea ce reprezintă ele în realitate. Extrem de ocupaţi cu atingerea pragului propus, odată ajunşi la ţintă ni se deschide o altă perspectivă şi vrem mai mult, asemeni unor copii care se satură repede de jucăria nouă şi plâng să le fie cumpărată o alta şi apoi o alta care au aceiaşi soartă. Acest lucru ne aduce în imposibilitatea de a mai avea loc în mintea noastră şi pentru altceva. Problema apare când până şi în rugăciunile noastre cerem cu patimă lui Dumnezeu să ne împlinească nu dorinţele cele spre mântuire ci să ne ajute să dobândim diferite mărunţişuri care nouă ni se par importante la un moment dat în viaţă. Iar dacă nu ne atingem scopul, ne victimizăm şi ne întristăm cum nu se poate mai mult fără să ne gândim o clipă că poate nu meritam să ni se împlinească ceea ce am cerut sau că nu ne este cu adevărat de folos. Asta demonstrează cât de umilă şi de mică este credinţa noastră pentru că în loc să ne străduim după puterile noastre să ne realizăm pe cale cinstită dorinţele şi să-L lăsăm pe Dumnezeu să judece dacă ne este de folos să împlinim un anume plan, noi trecem peste tot şi peste toate pentru că avem impresia că ni se cuvine un anume lucru.
Exemplele de oameni care au făcut din avere pasiunea vieţii lor şi care nu au remuşcări niciodată când vine vorba despre a câştiga cât mai mult, sunt destule. Fiecare dintre noi am fi făcut la fel ca ei dacă ni s-ar fi oferit ocazia, zicem de multe ori, conştientizând că nu suntem destul de puternici pentru a rezista tentaţiei de a câştiga bani mulţi fără pic de efort. Şi totuşi atunci când acceptăm asta ar fi bine să luăm în calcul şi latura spirituală. Iar aici este cel mai greu de realizat performanţe. Dificultatea agonisirii de valori spirituale nu trebuie însă să ne sperie pentru că de fapt de acelea vom benificia o veşnicie. Dacă preţul aurului şi al monedelor puternice fluctuează, dacă o manevră inteligentă la bursele care tranzacţionează valori pământeşti, ne poate lăsa săraci lipiţi sau ne poate aduce averi colosale, nimeni nu ne poate jefui zestrea spirituală pe care o adunăm în noi nici dacă ne curmă viaţa pământească. Comoara duhovnicească nu ţine de cotaţiile vremelnice a vreunei burse şi nici de alte elemente care pot să o devalorizeze, ea rămâne în noi şi la noi pe vecie şi doar Dumnezeu îi măsoară adevărata valoare.
Nebunia lumii actuale, care ne face să ne pierdem sistemul tradiţional de valori şi care simplu s-ar traduce: frica de Dumnezeu şi ruşinea de oameni, este o boală care face victime tot mai numeroase. Este deja o epidemie care mătură lumea şi care dezrădăcinează sufletele din ogorul plătit scump de strămoşi şi care nu înseamnă doar spaţiul material al ţării ci, mai ales, spaţiul spiritual. Iar tăvălugul nesiguranţei, pe de o parte şi mirajul traiului confortabil, de cealaltă parte sunt cele care ne aduc disperare şi panică. În tot acest tablou bine regizat de cei care au nevoie de mase de manevră pe care să le controleze uşor, credinţa nu îşi are locul pentru că prin ea omul este cu adevărat bogat şi realmente liber. Eforturile care se fac pentru a impune un alt sistem de valori decât cel creştin sunt vizibile şi sunt susşinute de poveştile de succes ale unor vedete fabricate care propovăduiesc o libertate falsă: libertatea consumismului. Numai că dacă doreşti să consumi trebuie să plăteşti iar ca să plăteşti trebuie să ai de unde iar ca să ai trebuie să faci eforturi sau compromisuri. Asta înseamnă o ocupare a celei mai mari părţi a timpului pentru a atinge scopurile pământeşti şi o neglijare a laturii spirituale. Bogăţia nu aduce însă şi garanţia că ne vom putea bucura de cele adunate. Dacă nu ne pregătim pentru momentul în care vom fi dezbrăcaţi de trup şi care se poate întâmpla oricând, cu toată zbaterea noastră ne vom găsi miraţi în situaţia de a nu pricepe unde şi când am pierdut tot ceea ce credeam că am realizat. Iar cea mai sigură bancă în acel moment va fi Cartea Vieţii în care dacă numele nostru se va afla vom fi cu adevărat bogaţi.

Pr। Mircea Mihuleţ

www.7hd.ro