Puterea exemplului, asta ne lipseşte. Pentru cei mai mulţi împlinirea celor cerute de Hritsos este doar o vorbă goală. Şi asta se vede pentru că odată ieşiţi din condiţia umilă majoritatea uită de unde au plecat şi ce au promis când au pornit la drum. Milostenia smerită nu ne caracterizează şi nu ne străduim să o căutăm şi să o împlinim. Gesturile ciudate care se petrec în această ţară începând de la promisiunile nerespectate ale politicienilor şi până la fuga de la locul accidentului a unui şofer beat care speră să scape de consecinţele ce decurg după fapta sa, spun multe despre ce suntem. Aţi crede probabil că cele două situaţii nu au mare lucru în comun dar dacă analizăm mai atent vom vedea că sunt rezultatul dramatic al lipsei credinţei. Ne-am obişnuit să călcăm peste cadavre şi la propriu şi la figurat şi nu mai avem nici o tresărire atunci când vedem tragediile din jurul nostru. Căutăm să ne disculpăm cu orice ocazie fără însă să ne recunoaştem neputinţa, slăbiciunea, ignoranţa şi răutatea.
Modelul pe care ni l-a propus Hristos nu este nici pe departe atât de simplu pe cât ar vrea unii să ne facă să credem. Spun asta pentru că în lumea de astăzi s-a reuşit performanţa de a se nuanţa într-atât lucrurile încât minciuna seamănă cu adevărul, bunătatea cu răutatea şi credinţa cu ateismul. În realitate difenţele există iar dacă luăm Sfânta Scriptură vom găsi acolo exemple care sunt întotdeauna clare. Fiul lui Dumnezeu a ştiut să ne lase o imagine corectă a ceea ce doreşte de la noi, nu s-a ascuns în spatele cuvintelor şi n-a lăsat loc de interpretări dubioase. Şi asta pentru că după toate cele spuse şi înfăptuite a acceptat să se jertfească pe Cruce. Hristos devine aşadar exemplu, nu doar promite ci se şi supune de bunăvoie deschizând o nouă perspectivă pentru omenire.
Dacă privim la ce se petrece în lumea şi în societatea de astăzi vom vedea prea puţine exemple de oameni dispuşi să meargă până la capăt pentru a arăta ce pot. Doar sportivii mai ajung să performeze însă la ei este de înţeles. Ne lipseşte dorinţa de a arăta că suntem cu adevărat creştini, că nu doar ne-am înscris în competiţia pentru câştigarea premiului cel mare: o şedere permanentă în Împărăţia Cerurilor. Grav este că ne încăpăţânăm să privim la contra-performanţele din jurul nostru şi mai degrabă să căutăm să mergem pe urmele celor care le realizează în loc să ne uităm la Hristos, la sfinţii care au trăit, la asceţii care încă mai vieţuiesc. Oricine vine să ne propună un alt sistem este ascultat şi primit pentru că noi nu încercăm să mergem pe drumul pe care îl cunoaştem deja dar care pare necunoscut. Culmea este că deşi facem unele lucruri bune, nu căutăm ca ele să devină o obişnuinţă. Samarineanul milostiv din noi, iese la rampă doar când ne convine şi ne poate aduce un beneficiu. În rest este uitat undeva într-un colţ prăfuit al sufletului nostru pentru că noi suntem ocupaţi cu alte cele. Asta fac şi cei care ar trebui să fie modele pentru societatea pe care o conduc. Când simt un beneficiu îşi aduc aminte de milostenie şi pozează în binefăcători. Este deja o modă a acţiunilor caritabile când de fapt ar trebui să fim milostivi tot timpul. Asta nu vor să priceapă politicienii şi bogaţii momentului că moda pomenilor electorale nu-i transformă în samarineni milostivi iar plata pentru micile cadouri pe care le fac doar când au chef şi au nevoie de voturi nu este Raiul ci doar încă patru ani de somn odihnitor în scaunele de stăpânitori. Samarineanul milostiv duce până la capăt salvarea celui căzut între tâlhari, are puterea nu doar să se oprească şi să constate ci salvează pe cel în nevoie şi suferinţă până acela este în deplină siguranţă. Limitarea pe care o demonstrăm atunci când facem un bine trebuie conştientizată şi depăşită. Altfel vom primi ca plată pentru o falsă milostenie un rai contrafăcut.
Pr. Mircea Mihuleţ
Publicat în săptămânalul „7 zile hunedorene”
Modelul pe care ni l-a propus Hristos nu este nici pe departe atât de simplu pe cât ar vrea unii să ne facă să credem. Spun asta pentru că în lumea de astăzi s-a reuşit performanţa de a se nuanţa într-atât lucrurile încât minciuna seamănă cu adevărul, bunătatea cu răutatea şi credinţa cu ateismul. În realitate difenţele există iar dacă luăm Sfânta Scriptură vom găsi acolo exemple care sunt întotdeauna clare. Fiul lui Dumnezeu a ştiut să ne lase o imagine corectă a ceea ce doreşte de la noi, nu s-a ascuns în spatele cuvintelor şi n-a lăsat loc de interpretări dubioase. Şi asta pentru că după toate cele spuse şi înfăptuite a acceptat să se jertfească pe Cruce. Hristos devine aşadar exemplu, nu doar promite ci se şi supune de bunăvoie deschizând o nouă perspectivă pentru omenire.
Dacă privim la ce se petrece în lumea şi în societatea de astăzi vom vedea prea puţine exemple de oameni dispuşi să meargă până la capăt pentru a arăta ce pot. Doar sportivii mai ajung să performeze însă la ei este de înţeles. Ne lipseşte dorinţa de a arăta că suntem cu adevărat creştini, că nu doar ne-am înscris în competiţia pentru câştigarea premiului cel mare: o şedere permanentă în Împărăţia Cerurilor. Grav este că ne încăpăţânăm să privim la contra-performanţele din jurul nostru şi mai degrabă să căutăm să mergem pe urmele celor care le realizează în loc să ne uităm la Hristos, la sfinţii care au trăit, la asceţii care încă mai vieţuiesc. Oricine vine să ne propună un alt sistem este ascultat şi primit pentru că noi nu încercăm să mergem pe drumul pe care îl cunoaştem deja dar care pare necunoscut. Culmea este că deşi facem unele lucruri bune, nu căutăm ca ele să devină o obişnuinţă. Samarineanul milostiv din noi, iese la rampă doar când ne convine şi ne poate aduce un beneficiu. În rest este uitat undeva într-un colţ prăfuit al sufletului nostru pentru că noi suntem ocupaţi cu alte cele. Asta fac şi cei care ar trebui să fie modele pentru societatea pe care o conduc. Când simt un beneficiu îşi aduc aminte de milostenie şi pozează în binefăcători. Este deja o modă a acţiunilor caritabile când de fapt ar trebui să fim milostivi tot timpul. Asta nu vor să priceapă politicienii şi bogaţii momentului că moda pomenilor electorale nu-i transformă în samarineni milostivi iar plata pentru micile cadouri pe care le fac doar când au chef şi au nevoie de voturi nu este Raiul ci doar încă patru ani de somn odihnitor în scaunele de stăpânitori. Samarineanul milostiv duce până la capăt salvarea celui căzut între tâlhari, are puterea nu doar să se oprească şi să constate ci salvează pe cel în nevoie şi suferinţă până acela este în deplină siguranţă. Limitarea pe care o demonstrăm atunci când facem un bine trebuie conştientizată şi depăşită. Altfel vom primi ca plată pentru o falsă milostenie un rai contrafăcut.
Pr. Mircea Mihuleţ
Publicat în săptămânalul „7 zile hunedorene”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu