Intrarea în Biserică a Maicii Domnului aduce pentru creştini, dincolo de bucuria sărbătorii, descoperirea planului divin de mântuire a lumii. Omul singur nu a fost în stare să atingă standardul dorit de Dumnezeu astfel că în istoria omenirii El a căutat să nu piardă întreg neamul omenesc ci să îi acorde şansa de a se îndrepta. Dacă Naşterea Maicii Domnului a fost una minunată, părinţii au făgăduit atunci să încredinţeze prunca Templului din Ierusalim. Sărbătoarea aceasta este de fapt o sărbătoare a împlinirii promisiunii făcute lui Dumnezeu.
Ne-am obişnuit să ne încălcăm promisiunile. Seriozitatea cuvântului dat nu mai înseamnă mare lucru pentru noi astfel că în societatea de astăzi prea puţine făgăduinţe se mai respectă. Începând de la oamenii simpli şi până la cei care trebuie să se ocupe de bunul mers al ţării, toţi facem promisiuni de care nu ne ţinem mai apoi. Importanţa pe care o acordăm propriului cuvânt este aşadar scăzută iar acest lucru ar trebui să ne îngrijoreze mai ales că vedem şi simţim în fiecare zi consecinţele unei astfel de atitudini. Ar trebui să ne reconsiderăm poziţia mai ales că lipsa respectului faţă de cuvântul dat nu ne aduce doar dezavantaje în viaţa pîmâtească ci ne poate lipsi chiar de intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu. De fapt chiar Taina Sfintei Spovedanii nu este în final decât o promisiune făcută în faţa lui Dumnezeu că nu vom repeta şi nu vom persista în greşelile pe care le-am făcut. Duhovnicul este aici doar o simplă unealtă pentrucă el nu poate verifica nici sinceritatea şi nici determinarea pe care o are penitentul, în acel moment, de a-şi respecta propriul angajament pe care nimeni nu-l sileşte să-l declare. Dacă privim în istoria mânturii vom găsi nenumărate argumente care să demonstreze importanţa pe care Dumnezeu o acordă în respectarea făgăduinţelor. El a promis omenirii că va primi şansa de a reveni la starea avută înainte de căderea în păcatul neascultării iar în decursul veacurilor această făgăduinţă a primat în relaţia cu întreaga creaţie. În Vechiul Testament avem nenumărate exemple despre cum a împlinit Dumnezeu tot ceea ce a făgăduit poporului ales. Israeliţii au avut în repetate rânduri demonstraţia că nu se pot juca cu cuvintele. Până la Moise era destul cuvântul iar de la acesta a apărut Legea scrisă pe tablele de piatră pe muntele Sinai. Este momentul în care Dumnezeu nu se mai adresează unei singure generaţii care să transmită doar pe cale orală poruncile ci le lasă scrise pentru a nu mai încăpea interpretări după dorinţa şi cheful oamenilor. În Noul Testament, cuvântul, îşi recapătă valoarea pentru că Fiul lui Dumnezeu le vorbeşte oamenilor în mod direct. Dumnezeu Cuvântul vine să ne înveţe valoarea comunicării cu divinitatea. Acest lucru nu era însă posibil fără respectarea promisiunii făcute de Ioachim şi Ana, părinţii Sfintei Fecioare Maria. Hristos nu se teleporteză în această lume ci urmează cursul firesc al firii. El nu este o creaţie separată a dumnezeirii care doar are aspect uman, nu este o clonă creată special pentru misiunea mântuirii ci se pogoară în firea omenească la modul real. Această asumare a umanităţii în întregul ei este posibilă prin Fecioara Maria care este aleasă de Dumnezeu pentru a-L naşte pe Fiul Său. Astfel este posibilă simbioza minunată a divinităţii cu umanitatea Hristos fiind în acelaşi timp Dumnezeu adevărat şi om adevărat.
În decursul timpului oamenii au demonstrat că se răzgândesc foarte des iar cuvântul dat nu reprezintă literă de lege pe care să o respecte. Lumea actuală nu diferă cu mare lucru de ce s-a petrecut în trecut. Doar că acum se arată mai evident cât de mult contează respectul faţă de vorbele spuse. Legi stufoase, contracte redactate pe mai multe pagini, constituţii, carte, declaraţii, mult zgomot şi multă cerneală risipită degeaba. Degeaba, pentru că nu se respectă aproape nimic din cele scrise, pentru că ne jucăm cu cuvintele şi promisiunile, pentru că minţim cu bună ştiinţă începând de la lucrurile minore şi până la cele ce importanţă vitală.
Intrarea Maicii Domnului în biserică devine aşadar un lucru normal într-o lume anormală. Iar modelul care ni se prezintă în fiecare an trece de prea multe ori neobservat. Valoarea sărbătorii poate fi însă descoperită dacă stăruim nu doar a înţelege ci şi în a împlini. Iar cea mai importantă promisiune pe care o putem face este aceea că ne vom respecta pe noi şi pe Dumnezeu de fiecare dată când vom şi pune în faptă ceea ce am promis.
Pr. Mircea Mihuleţ
www.7hd.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu