Netcultura

Apariţia internetului a produs o revoluţie în gândire. Ştiu că mulţi nu vor fi de acord cu această idee şi vor susţine că internetul nu poate înlocui metodele verificate de acumulare a culturii pentru care ai nevoie de multe ore de studiu în bibliotecă. Şi totuşi aceia care se bat cu pumnul în piept şi aşteaptă să le fie recunoscute eforturile academice uită că de fapt nu ei hotărăsc, deşi li se pare că au puterea să o facă, destinele culturale ale generaţiilor viitoare. Am rămas surprins să constat capacitatea tinerilor de a se manifesta într-un spaţiu atât de generos cum este „netul” şi să văd cum sub ochii mei se naşte o altfel de societate. Ideea de pune la dispoziţie pagini de internet gratuite în care oricine poate să se exprime nu doar prin vorbe ci şi prin imagine, sunet sau film are rezultate extraordinare. Am găsit, din întâmplare, „locul secret” în care se adună copiii noştri. Plictisiţi de stresul, şcoala neşcoală şi sictireala din societate ei evadează construind un univers paralel în care găseşti fără greutate drumul de la urâţenie la frumuseţe, de la disperare la speranţa, de la ură la dragoste. Culmea este că oricine poate avea acces la sentimentele lor exprimate fără prejudecăţi şi fără cenzura pe care o simţim în publicaţiile şi mediile de presă ale oamenilor mari. Dacă pe vremuri tinerii aveau jurnale, oracole, caiete de amintiri, în care scriau versuri sau amintiri, fenomenul deşi părea dispărut se păstrează până astăzi într-o altă formă. Ideea nu s-a schimbat ci s-a schimbat modul şi locul de exprimare. Nu ne părea bine dacă cineva ne citea jurnalele fără permisiune şi cu atât mai puţin dacă încăpeau pe mâna părinţilor. Şi asta nu pentru că aveam de ascuns ceva sau paginile erau pline obscenităţi ci pentru că doream să fie gândurile noastre şi ale prietenilor, acolo, departe de lumea celor mari. Frustraţi de sărăcia şi ignoranţa generaţiilor trecute de adolescenţă, tinerii au găsit modul lor de a-şi păstra micile secrete chiar sub ochii noştri. Cea mai potrivită modalitate au găsit-o aici pentru că doar ei ştiu cum să şi ce adresă să acceseze pentru a se întâlni virtual şi a comunica sentimente, gânduri şi performanţe. Ce am văzut în paginile create de ei mi-a dat sentmentul că mă întorc într-un timp al copilăriei, al inocenţei dar nu al naivităţii. Am văzut un alt mod de gândire, am văzut un enorm potenţial de creaţie, am văzut că deja şi-au creat şi un limbaj propriu care dacă l-ar vedea în transcriere un profesor de limba română s-ar strâmba oripilat la vederea cuvintelor scrise într-un fel aparte. Cert este că de la a şti să creezi o pagină de internet, lucru pe care cei mai mulţi dintre adulţi habar n-au cum se face, şi până la a dezvolta o adevărată cultură paralelă cu înţepeneala pe care noi o socotim a fi ceva serios, copiii noştri ne demonstrează că vin tare din urmă şi că deşi acum se joacă, mâine valorile lor vor fi cele preţuite. Iar dacă acum sunt capabili să construiască ceva atât de superb sunt convins că peste ani vom avea mari surprize, majoritatea plăcute, în ce priveşte cultura umanităţii.

Mircea Mihuleţ