Căutăm în această viaţă iluzia de siguranţă. De fapt nu vom reuşi niciodată să ne bucurăm de stabilitate în această dimensiune şi în această existenţă pentru că foarte uşor putem greşi iar orice greşeală îşi are repercursiunile ei. Omenirea face cercetări pentru a găsi leac pentru diferite maladii care ne macină şi ne înspăimântă. Cu toate acestea eforturile noastre sunt zadarnice pentru că mereu se descoperă alte boli, alţi viruşi care devin mai puternici şi care suferă mutaţii greu de anticipat şi de combătut. Moartea ne pândeşte la fiecare pas dar noi în loc să pricepem şi să acceptăm această realitate ne luptăm într-un război care deja are rezultatul stabilit. Nimeni dintre oameni nu s-a născut fără să moară. Chiar Fiul lui Dumnezeu a mântuit lumea prin moartea Sa pe Cruce şi prin Înviere şi Înălţare. Trebuie aşadar să ne supunem destinului uman fără a deznădăjdui pentru că Hristos prin Învierea Sa din morţi a demonstrat că moartea fizică este doar o trecere în care fiinţa nu se pierde cu totul ci doar se descompune în cele două părţi din care este alcătuită: trup şi suflet. Iar dacă ceea este al firii materiale se reîntoarce în circuitul natural pe care l-a rândit Creatorul, sufletul care este născut din suflarea divină se duce la Cel care l-a aşezat în noi. Identitatea noastră nu piere prin moarte şi oricât de neînsemnaţi am părea, fiecare dintre noi are şansa să fie recunoscut şi primit de Hristos într-un mod personal.
Conducătorii pământeşti ale diferitelor instituţii de la regi şi împăraţi până la preşedinţii de republici, miniştri, parlamentari sau alte autorităţi, îşi stabilesc programe de audienţe în care cetăţenii sau supuşii vin să-i întâlnească, să-şi spună păsurile, să găsească rezolvarea problemelor care îi apasă. Puţini conştientizăm însă ce mare diferenţă este între aceştia, care pot rezolva o problemă în sfera mică a materialului, şi Hristos Cel care ne aude şi ne primeşte oricând şi care ne poate aduce rezolvarea reală a tuturor problemelor noastre. Iar dacă stăpânii lumeşti aşteaptă onoruri, formule de adresare pompoase din care să rezulte imensul nostru respect faţă de persoanele lor şi de funcţiile care le ocupă, divinităţii noi îi spunem de multe ori în rugăciunile noastre: Tu, Doamne.
Hristos n-a venit în lume să ne înfricoşeze, a venit în chip de rob, umil şi smerit însă forţa Sa divină a ieşit cu mai mare putere şi strălucire la iveală în câteva rânduri. Atunci când a înviat pe fiica mai marelui singogii, Iair, Fiul lui Dumnezeu s-a confruntat cu neîncrederea şi scepticismul tuturor. Chiar şi Apostolii nu credeau că se va petrece minunea. Şi totuşi Mântuitorul le arată câtă putere are înviind copila care adormise pe vecie din pricina unei suferinţe. Vă întrebaţi probabil de ce Hristos nu a făcut decât câteva asemenea minuni în care a înviat oameni care muriseră. Răspunsul este foarte simplu: tot ceea ce a făcut El trebuia să se poată duce mai departe, să fie săvârşit de apostoli iar mai apoi de episcopi şi de preoţi. În timp unii din sfinţii din Biserică au fost învredniciţi de acest mare dar al învierii celor morţi însă nu acesta este scopul pentru care Hristos a venit pe pământ şi de aceea trebuie să înţelegem corect minunile învierilor făcute de El. Fiul lui Dumnezeu nu a venit să schimbe destinul uman în totalitate ci doar să ne deschidă o poartă spre veşnicie însă nu oricum. Dumnezeu nu ne anulează libertatea ci ne dă posibilitatea să demonstrăm pe parcursul vieţii noastre că suntem în stare să acceptăm şi să împlinim cele cerute nouă pentru a intra în Împărăţia Cerurilor. Mulţi poate nu doresc acest lucru, deşi pare paradoxal ceea ce spun, pentru că sub ochii noştri vedem oameni biruiţi de diferite vicii şi care nu au destulă voinţă sau nu se străduiesc de ajuns ca să scape de sub jugul şi de sub povara diferitelor forme de moarte spirituală. Dacă ne dorim să dobândim veşnicia trebuie să şi demonstrăm în faptă această dorinţă iar credinţa noastră să fie una lucrătoare. Apostolii deşi văzuseră minuni şi ascultaseră cuvintele de învăţătură ale lui Hristos, se îndoiesc atunci când Mântuitorul le spune că fiica lui Iair nu e moartă ci numai doarme.
Minunile se petrec în jurul nostru şi chiar cu noi. Nu sunt spectaculoase, nu implică manifestări de show mediatic cu sunet puternic şi lumini orbitoare. Dacă astfel de minuni aşteptăm am nimerit greşit locul şi ne adresăm cui nu trebuie. Dumnezeu nu are program de audienţă, El ne aude tot timpul. Că noi nu găsim timp să-I vorbim şi doar aşteptăm la nesfârşit semne de la El fără a face măcar efortul de a păşi într-o Biserică, este problema noastră. Bolile trupeşti sau sociale ne ameninţă la tot pasul însă noi dându-ne deştepţi, la fel ca apostolii în casa lui Iair, râdem de soluţiile pe care ni le propune Hristos prin Biserică. Numai că de multe ori râdem dar nu-i râsul nostru.
Pr. Mircea Mihuleţ
Publicat în săptămânalul „ 7 zile hunedorene”
Conducătorii pământeşti ale diferitelor instituţii de la regi şi împăraţi până la preşedinţii de republici, miniştri, parlamentari sau alte autorităţi, îşi stabilesc programe de audienţe în care cetăţenii sau supuşii vin să-i întâlnească, să-şi spună păsurile, să găsească rezolvarea problemelor care îi apasă. Puţini conştientizăm însă ce mare diferenţă este între aceştia, care pot rezolva o problemă în sfera mică a materialului, şi Hristos Cel care ne aude şi ne primeşte oricând şi care ne poate aduce rezolvarea reală a tuturor problemelor noastre. Iar dacă stăpânii lumeşti aşteaptă onoruri, formule de adresare pompoase din care să rezulte imensul nostru respect faţă de persoanele lor şi de funcţiile care le ocupă, divinităţii noi îi spunem de multe ori în rugăciunile noastre: Tu, Doamne.
Hristos n-a venit în lume să ne înfricoşeze, a venit în chip de rob, umil şi smerit însă forţa Sa divină a ieşit cu mai mare putere şi strălucire la iveală în câteva rânduri. Atunci când a înviat pe fiica mai marelui singogii, Iair, Fiul lui Dumnezeu s-a confruntat cu neîncrederea şi scepticismul tuturor. Chiar şi Apostolii nu credeau că se va petrece minunea. Şi totuşi Mântuitorul le arată câtă putere are înviind copila care adormise pe vecie din pricina unei suferinţe. Vă întrebaţi probabil de ce Hristos nu a făcut decât câteva asemenea minuni în care a înviat oameni care muriseră. Răspunsul este foarte simplu: tot ceea ce a făcut El trebuia să se poată duce mai departe, să fie săvârşit de apostoli iar mai apoi de episcopi şi de preoţi. În timp unii din sfinţii din Biserică au fost învredniciţi de acest mare dar al învierii celor morţi însă nu acesta este scopul pentru care Hristos a venit pe pământ şi de aceea trebuie să înţelegem corect minunile învierilor făcute de El. Fiul lui Dumnezeu nu a venit să schimbe destinul uman în totalitate ci doar să ne deschidă o poartă spre veşnicie însă nu oricum. Dumnezeu nu ne anulează libertatea ci ne dă posibilitatea să demonstrăm pe parcursul vieţii noastre că suntem în stare să acceptăm şi să împlinim cele cerute nouă pentru a intra în Împărăţia Cerurilor. Mulţi poate nu doresc acest lucru, deşi pare paradoxal ceea ce spun, pentru că sub ochii noştri vedem oameni biruiţi de diferite vicii şi care nu au destulă voinţă sau nu se străduiesc de ajuns ca să scape de sub jugul şi de sub povara diferitelor forme de moarte spirituală. Dacă ne dorim să dobândim veşnicia trebuie să şi demonstrăm în faptă această dorinţă iar credinţa noastră să fie una lucrătoare. Apostolii deşi văzuseră minuni şi ascultaseră cuvintele de învăţătură ale lui Hristos, se îndoiesc atunci când Mântuitorul le spune că fiica lui Iair nu e moartă ci numai doarme.
Minunile se petrec în jurul nostru şi chiar cu noi. Nu sunt spectaculoase, nu implică manifestări de show mediatic cu sunet puternic şi lumini orbitoare. Dacă astfel de minuni aşteptăm am nimerit greşit locul şi ne adresăm cui nu trebuie. Dumnezeu nu are program de audienţă, El ne aude tot timpul. Că noi nu găsim timp să-I vorbim şi doar aşteptăm la nesfârşit semne de la El fără a face măcar efortul de a păşi într-o Biserică, este problema noastră. Bolile trupeşti sau sociale ne ameninţă la tot pasul însă noi dându-ne deştepţi, la fel ca apostolii în casa lui Iair, râdem de soluţiile pe care ni le propune Hristos prin Biserică. Numai că de multe ori râdem dar nu-i râsul nostru.
Pr. Mircea Mihuleţ
Publicat în săptămânalul „ 7 zile hunedorene”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu