Singurii oameni liberi

Biserica se sprijină pe sfinţii care de veacuri prin trăire intensă a Evangheliei demonstrează că aceasta nu este doar o vorbă goală. Trist este că deşi avem „manualul” care ne învaţă regulile după care se joacă marea competiţie a mântuirii noi în loc să punem în practică ce scrie în el ne-am apucat cu sârg să-l comentăm şi să-l răsucim pe toate feţele. Este ca şi cum ai încerca să reinventezi de unul singur toate legile matematice şi fizice fără să ţii cont de tot ceea ce au descoperit generaţii de oameni luminaţi la minte care în timp au pus cap la cap tot ceea ce ştim astăzi. Negarea existenţei sfinţilor vine din răutatea şi egoismul unora care se socotesc înţelepţi şi care în orgoliul lor nemăsurat nu pot accepta alte idei decât cele din mintea lor înceţoşată de aburii mândriei. Parafrazând un aforism care spune: „Mersul la Biserică nu te face credincios, aşa cum statul în garaj nu te face maşină” – aş zice tare şi răspicat că degeaba învaţă unii Biblia pe de rost şi sunt în stare să recite capitole întregi dar inima lor este lipsită de dragoste iar dreptatea nu o lasă în seama lui Dumnezeu ci o proclamă fiecare în felul lui.
Sfinţii au priceput că trebuie să treacă de formalism, să spargă pojghiţa subţire a aparenţelor şi să fie nemiloşi cu ei înşişi, cu egoul lor. De aceea un Ioan Gură de Aur a fost capabil să ofere atâta înţelepciune: pentru că trăia creştinismul nemulţumit fiind mereu de cât putea să înfăptuiască. Pe măsură ce sfinţenia creşte apare sentimentul de copleşire când pricepi că după îndelungi nevoinţe n-ai făcut decât un pas spre Dumnezeu şi mai ai încă mii de făcut. Asta este taina sfinţeniei şi descoperirea extraordinară care, culmea, nu duce la deznădejde ci dă putere pentru următorul pas. De aceea mă îngreţoşează prea mulţii experţi care se dau supercunoscători ai Bibliei dar care nu cunosc asceza din experienţă. Lumea însă acceptă să-i asculte, le îmbrăţişează ideile pentru că sunt comerciale, se vând bine, sunt atractive.
Superficialitatea pe care o demonstrează Occidentul în absolut tot de la pâinea şi carnea care hrănesc şi care nu mai au în conţinut decât un mic procent de produs natural, până la surogatele spirituale şi culturale acceptate cu nonşalanţă.
Sfinţii n-au fost snobi, n-au ţinut cont de modă, nu s-au lăsat stăpâniţi de lumea în care au trăit ci au căutat să devină stăpâni pe ei şi să-şi câştige bucăţica de Rai. Asta este liberatea creştină. Dincolo de ea orice democraţie, mai mult sau mai puţin coruptă, păleşte. Democraţia oferă libertatea limitată în timp, spaţiu şi nu numai, în timp ce Hristos ne cheamă într-o împărăţie veşnică. Liberatatea de a alege dacă vrem sau nu să intrăm în Împărăţia lui Hristos este singura libertate absolută. Celelate libertăţi ,aici pe pământ, sunt doar o părere cu care ne adorm minţile puternicii zilei. Singurii oameni care sunt cu adevărat liberi sunt sfinţii.