Iar Domnul i-a răspuns zicând: Făţarnicilor ! Fiecare din voi oare nu-şi dezleagă Sâmbăta boul sau asinul de la iesle şi-l duce de-l adapă ? Dar această, fiică a lui Avraam fiind, pe care, iată, de optsprezece ani a legat-o Satana, oare nu se cuvenea sa fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sâmbetei ? Luca 13, 15-16
Prea mulţi ne cred înceţi la minte. Am văzut nenumăraţi oameni din ţări “civilizate” care cu o nonşalanţă extraordinară ne explicau nouă ce răi suntem şi cât de multe avem de învăţat de la ei nu doar în plan tehnologic ci şi în plan cultural şi spiritual. Cu aere de mari conquistadori care aşteaptă să fie veneraţi de te miri ce trib de arborigeni care n-au văzut în viaţa lor mărgele de sticlă roşie, sunt unii care au tupeul să ne înveţe şi Evanghelia lui Hristos. Şi nu îmi explic altfel atitudinea noastră şi zâmbetul îngăduitor cu care îi întâmpinăm decât prin multa smerenie de care a dat dovadă întotdeauna acest neam. Problema cea mare a scolului în care trăim este însă alta. Nu fărmiţarea creştinismului şi transformarea lui într-o veşnică ceartă pe argumente şi pe sofisme este periculoasă ci renunţarea la Hristos care se petrece sub ochii noştri. Spun aceasta pentru că avem numeroase dovezi care ne arată limpede că avem de a face cu o împăgânizare nerecunoscută. Mărturisesc despre aceasta miloanele de avorturi, desfrâul care începe de la vârste tot mai crude, crimele şi sinuciderile care se petrec în număr alarmant, lipsa speranţei că poate mâine va fi mai bine pentru noi. Toate acestea dezvăluie realitatea că îndepărtarea de învăţăturile Mântuitorului se accentuează în interiorul fiinţei noastre şi consecinţele vizibile despre care vorbeam nu sunt decât începutul prăbuşirii pe care o riscă creştinismul dacă se continuă în acelaşi fel.
Constatăm că Europa pe care ne-am dorit-o nu seamănă nici pe departe cu imaginea idealizată pe care o aveam despre ea înainte de căderea comunismului. Culmea este că nici America nu mai pare atât de tentantă în momentul în care ajungi să guşti la propriu din libertatea ei. Greşeala noastră a fost că am crezut prea mult în ceea ce doream de fapt: o lume fără constrângeri şi fără făţărnicia propagandei de partid. Acum descoperim că visul nostru a rămas doar vis, că amăgirea a fost perfect ticluită şi că răceala occidentului este mai mare decât credeam. Ne-am trezit că am înlocuit brusc o făţărnicie cu alta, că la fel de mult şi de bine ne mint şi ţările democratice la fel ca regimurile comuniste, că libertăţile şi drepturile sunt doar pentru unii iar obligaţiile şi restricţiile pentru cei mai nou veniţi.
Nimănui din aceia care hotărăsc destinele Europei nu-i convine să vadă că putem şi ştim să facem unele lucruri chiar mai bine decât ei. Cât despre cultura, tradiţia, religia noastră, sunt considerate că nu merită atenţie, ba mai şi încurcă teribil efortul lor de dominaţie totală asupra noastră. Făţarnicia celor care au impresia că sunt abia ieşiţi din lumea a treia se poate vedea în nenumărate alte alte chipuri.
Suntem chemaţi să pricepem că singura noastră şansă de a supravieţui ca neam creştin este întoarcerea la credinţa strămoşească. Tradiţia noastră populară care a fost modalitatea de a păstra sănătatea acestui popor nu trebuie uitată. În ea găsim dincolo de esenţa noastră care ne face unici pe pământ şi leacul pentru a ne vindeca rănile teribile care au apărut pe obrazul noastru. Lumea satului avea mecanismul ei de reglare a vieţii prin care reuşea să păstreze vie dorinţa de a fi cu adevărat aproape de cele cerute nouă de Hristos. Făţărnicia, minciuna, invidia, curvia şi alte păcate care astăzi se străduiesc unii să ni le impună ca virtuţi erau aspru mustrate prin cuvânt. Colinda tradiţională care nu lasă loc de interpretări aducea în fiecare an pe lângă bucuria şi vestea naşterii Domnului, elemental de corijare a obiceiurilor rele ale unor membri ai comunităţii. Din păcate lumea satului şi colindele ei au ajuns în stare muribundă. Prea mulţi se lasă păcăliţi de mirajul oraşului şi de ambalajul lui strălucitor şi după un an doi ajung să împrumute obiceiul de a se crede domni când de fapt şi-au pierdut libertatea cu totul. Iar dacă acceptăm creştinismul de salon în care virtuţile sunt aproape amestecate cu păcatul vom avea soarta pe care ne-o merităm.
Pr. Mircea Mihuleţ
Prea mulţi ne cred înceţi la minte. Am văzut nenumăraţi oameni din ţări “civilizate” care cu o nonşalanţă extraordinară ne explicau nouă ce răi suntem şi cât de multe avem de învăţat de la ei nu doar în plan tehnologic ci şi în plan cultural şi spiritual. Cu aere de mari conquistadori care aşteaptă să fie veneraţi de te miri ce trib de arborigeni care n-au văzut în viaţa lor mărgele de sticlă roşie, sunt unii care au tupeul să ne înveţe şi Evanghelia lui Hristos. Şi nu îmi explic altfel atitudinea noastră şi zâmbetul îngăduitor cu care îi întâmpinăm decât prin multa smerenie de care a dat dovadă întotdeauna acest neam. Problema cea mare a scolului în care trăim este însă alta. Nu fărmiţarea creştinismului şi transformarea lui într-o veşnică ceartă pe argumente şi pe sofisme este periculoasă ci renunţarea la Hristos care se petrece sub ochii noştri. Spun aceasta pentru că avem numeroase dovezi care ne arată limpede că avem de a face cu o împăgânizare nerecunoscută. Mărturisesc despre aceasta miloanele de avorturi, desfrâul care începe de la vârste tot mai crude, crimele şi sinuciderile care se petrec în număr alarmant, lipsa speranţei că poate mâine va fi mai bine pentru noi. Toate acestea dezvăluie realitatea că îndepărtarea de învăţăturile Mântuitorului se accentuează în interiorul fiinţei noastre şi consecinţele vizibile despre care vorbeam nu sunt decât începutul prăbuşirii pe care o riscă creştinismul dacă se continuă în acelaşi fel.
Constatăm că Europa pe care ne-am dorit-o nu seamănă nici pe departe cu imaginea idealizată pe care o aveam despre ea înainte de căderea comunismului. Culmea este că nici America nu mai pare atât de tentantă în momentul în care ajungi să guşti la propriu din libertatea ei. Greşeala noastră a fost că am crezut prea mult în ceea ce doream de fapt: o lume fără constrângeri şi fără făţărnicia propagandei de partid. Acum descoperim că visul nostru a rămas doar vis, că amăgirea a fost perfect ticluită şi că răceala occidentului este mai mare decât credeam. Ne-am trezit că am înlocuit brusc o făţărnicie cu alta, că la fel de mult şi de bine ne mint şi ţările democratice la fel ca regimurile comuniste, că libertăţile şi drepturile sunt doar pentru unii iar obligaţiile şi restricţiile pentru cei mai nou veniţi.
Nimănui din aceia care hotărăsc destinele Europei nu-i convine să vadă că putem şi ştim să facem unele lucruri chiar mai bine decât ei. Cât despre cultura, tradiţia, religia noastră, sunt considerate că nu merită atenţie, ba mai şi încurcă teribil efortul lor de dominaţie totală asupra noastră. Făţarnicia celor care au impresia că sunt abia ieşiţi din lumea a treia se poate vedea în nenumărate alte alte chipuri.
Suntem chemaţi să pricepem că singura noastră şansă de a supravieţui ca neam creştin este întoarcerea la credinţa strămoşească. Tradiţia noastră populară care a fost modalitatea de a păstra sănătatea acestui popor nu trebuie uitată. În ea găsim dincolo de esenţa noastră care ne face unici pe pământ şi leacul pentru a ne vindeca rănile teribile care au apărut pe obrazul noastru. Lumea satului avea mecanismul ei de reglare a vieţii prin care reuşea să păstreze vie dorinţa de a fi cu adevărat aproape de cele cerute nouă de Hristos. Făţărnicia, minciuna, invidia, curvia şi alte păcate care astăzi se străduiesc unii să ni le impună ca virtuţi erau aspru mustrate prin cuvânt. Colinda tradiţională care nu lasă loc de interpretări aducea în fiecare an pe lângă bucuria şi vestea naşterii Domnului, elemental de corijare a obiceiurilor rele ale unor membri ai comunităţii. Din păcate lumea satului şi colindele ei au ajuns în stare muribundă. Prea mulţi se lasă păcăliţi de mirajul oraşului şi de ambalajul lui strălucitor şi după un an doi ajung să împrumute obiceiul de a se crede domni când de fapt şi-au pierdut libertatea cu totul. Iar dacă acceptăm creştinismul de salon în care virtuţile sunt aproape amestecate cu păcatul vom avea soarta pe care ne-o merităm.
Pr. Mircea Mihuleţ
www.7hd.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu