Există pe lumea asta o specie de om „nesimţit” care nu-şi găseşte locul şi liniştea până nu deranjează niscava domni oneşti care vor „binele ţării”. Faptul că nu-şi ţin gura şi caută să-i deranjeze pe cei puternici de la activităţile lor foarte importante, îi filmează în ipostaze jenante sau le publică replicile spuse în limbaj de mahala, îi face pe derbedei tare periculoşi. Eu sunt un derbedeu cu D mare. Ştiu cam câte prune în straiţă au cei care îmi calcă pragul dar rămân la ideea de fair-play. Nu-i întreb niciodată pe ce bani şi-au făcut casele multe, pe ce bani şi-au cumpărat maşinile, cu cine dorm seara în pat, cu cine „dorm” doar din când în când. Asta deja ştiu cum ştie orice român. Ne tot ascundem în spatele aparenţelor dar de fapt toţi ştim.
Însă pojghiţa aia de sobrietate şi seriozitate trebuie să pleznească din când în când (cât mai des aş zice eu) pentru că prea mulţi dintre membrii aristrocaţiei neo-comuniste care ne conduce(mă refer la toate partidele) să nu uite că de fapt suntem toţi în aceiaşi găleată.
Oricât şi-ar dori ei să pară şmecheri tot se tem de derbedei şi se feresc să-şi arate adevărata faţă. Asta-i frica lor: ca lumea să-i cunoască în intimitate.
Izbucnirea nervoasă a lui Boc este explicabilă dar nu scuzabilă. La nivelul acela sunt mulţi derbedei care caută să te enerveze. Dacă eşti capabil să faci faţă eşti un bărbat de stat dacă nu............... Este, dacă acceptaţi comparaţia, ca în chrurgie: dacă bisturiul nu taie întotdeauna unde trebuie, de pe masa de operaţie s-ar putea să te trezeşti mort. Ori eu n-am chef să mor pentru Boc sau pentru orice politician român în viaţă. Nu mă dau în lături să mor pentru credinţa mea, pentru ţara mea (mor zilnic câte puţin pentru că mă doare să o văd pe mâna lor, a politicienilor neo-comunişti), pentru familia mea, pentru ceva ce merită dar nu pentru sutele de „Boc” care în faţă îmi dau iluzia de democraţie, de sinceritate şi seriozitate iar pe la spate sunt cu mult mai rău decât orice interlop căutat de poliţie.
De aia am ales să fiu şi să rămân derbedeu.
Însă pojghiţa aia de sobrietate şi seriozitate trebuie să pleznească din când în când (cât mai des aş zice eu) pentru că prea mulţi dintre membrii aristrocaţiei neo-comuniste care ne conduce(mă refer la toate partidele) să nu uite că de fapt suntem toţi în aceiaşi găleată.
Oricât şi-ar dori ei să pară şmecheri tot se tem de derbedei şi se feresc să-şi arate adevărata faţă. Asta-i frica lor: ca lumea să-i cunoască în intimitate.
Izbucnirea nervoasă a lui Boc este explicabilă dar nu scuzabilă. La nivelul acela sunt mulţi derbedei care caută să te enerveze. Dacă eşti capabil să faci faţă eşti un bărbat de stat dacă nu............... Este, dacă acceptaţi comparaţia, ca în chrurgie: dacă bisturiul nu taie întotdeauna unde trebuie, de pe masa de operaţie s-ar putea să te trezeşti mort. Ori eu n-am chef să mor pentru Boc sau pentru orice politician român în viaţă. Nu mă dau în lături să mor pentru credinţa mea, pentru ţara mea (mor zilnic câte puţin pentru că mă doare să o văd pe mâna lor, a politicienilor neo-comunişti), pentru familia mea, pentru ceva ce merită dar nu pentru sutele de „Boc” care în faţă îmi dau iluzia de democraţie, de sinceritate şi seriozitate iar pe la spate sunt cu mult mai rău decât orice interlop căutat de poliţie.
De aia am ales să fiu şi să rămân derbedeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu