Ne aflăm în timpul luminat de dupa sarbatoarea Învierii Mântuitorului si în aceasta duminica suntem chemati sa ne bucurăm împreună cu femeile care au mers dimineata cu mir la mormântul lui Iisus si au fost primele care au aflat despre minunea Învierii. Pentru că îngroparea lui Hristos s-a petrecut în grabă din cauza sarbatorii Paştilor evreieşti, ritualul iudaic care presupunea ungerea cu mir în mai multe rânduri a corpului neînsufleţit, nu a putut fi împlinit decât sumar, asa ca mai multe femei pleacă în prima dimineaţă după Paşti să împlinească toata rânduiala. Ele participasera la îngroparea Domnului si stiau ca mormântul era inaccesibil din cauza pietrei foarte grele pusa la usa deci se întrebau între ele cine le va ajuta sa între în mormânt. Ajunse la locul unde era mormântul constata însa ca piatra era rasturanta de la locul ei si un înger le da vestea ca Hristos a Înviat dar si porunca de a spune apostolilor sa plece din Ierusalim în Galileea pentru a-l întâlni pe Mântuitorul. Înfricosate si uimite femeile pleaca de la mormânt si nu raspândesc vestea minunata care le era încredintata. Aceasta prima veste despre Înviere a ramas una plina de semnificatii si vom încerca, în cele ce urmeaza, sa cautam doar câteva dintre ele. Plecam în aceasta cautare de la întrebarea femeilor care nu stiau cum vor reusi sa ajunga sa între în mormânt. Parea aproape imposibil ca ele sa înlature singure obstacolul, piatra grea care strajuia usa. Ele însa nu renunta la scopul lor, nu se abat din drum ci merg pâna la tinta. Este un exemplu de staruinta si de încredere la care trebuie sa luam aminte. Prea multi se opresc din drumul lor spre Biserica gândindu-se ca au de înfruntat obstacole de netrecut. Li se pare greu de parcurs drumul pâna la locul de comuniune, li se par de neînteles slujbele, li se pare ca au prea multe de împlinit pentru a se apropia de Hristos si de aceea unii renunta chiar de la plecare. Nu mai pornesc spre ceva ce pare de neajuns, nu mai pierd timp cu ceea ce nu înteleg, nu mai cauta ceva ce pare de negasit. Şi totuşi sentimentul că au credinţa nu-i părăseşte deşi acesta este unul care doar le adoarme conştiinţa. O credinţa vie, lucrătoare este aceea în care nu laşi să te împiedice nimic de la apropierea de Dumnezeu. Oricât de mari ar fi greutăţile, oricât de multe obstacolele, nu trebuie să ne oprim din drumul nostru. Femeile mironosiţe se întreabă de-a lungul întregului drum până la mormânt dacă vor reuşi să între înăutru şi chiar dacă ştiau că şansele de a reuşi singure sunt minime, continuă drumul. Răsplată pentru această nerenunţare o primesc îndată ce ajung la la locul în care a fost îngropat Hristos pentru că ele sunt primele care aud vestea Învierii. Mironosiţele primesc însă de la îngerul care le aduce minunată ştire şi o responsabilitate: aceea de a transmite apostolilor locul unde Îl vor vedea pe Hristos. Această responsabilitate care le este data are şi ea multe semnificaţii. Este o reconsiderare a locului şi a rolului pe care trebuie să-l aibă femeia în familie şi societate.Încă de la izgonirea din Răi când Eva a fost ispitită de diavol prin ea petrecându-se căderea întregii firi omeneşti, de-a lungul întregii istorii a omenirii a urmat o lungă perioadă în care femeia a fost socotită mai prejos decât bărbatul. Fecioară Maria este cea prin care se naşte Mântuitorul şi devine Născătoare de Dumnezeu. Prin ea s-a împlinit făgăduinţa făcută Evei la izgonirea din Rai. Mironosiţele sunt încă o confirmare a faptului că cele două jumătăţi ale unui întreg , bărbatul şi femeia, au fiecare locul şi importanţa lor fără că vreunul din ei să poată să-l suplinească sau să-i ia locul cu totul celuilalt. Exagerările lumii moderne care pun în contradicţie bărbatul şi femeia nu duc decât la o pierdere inutilă de timp. Suntem creaţi fiecare cu rostul şi cu responsabilitatea lui iar Dumnezeu a lăsat un echilibru în această lucrare minunată. Asistăm în timpurile moderne la multe fenomene sociale care sunt de neînţeles. Mişcările feministe care de prea multe ori promovează într-un mod greşit drepturile femeilor ajung la un moment dat să nege condiţia normală, naturală, pentru care a fost creaţă femeia. Rolul de soţie şi mamă nu poate fi dat deoparte doar din simplă raţiune că cineva vrea aşa. Nu putem să fugim de responsabilităţi şi să ne ascundem în spatele unor drepturi create de noi fără a ţine cont de voinţa lui Dumnezeu. Nu trebuie să căutăm niciun argument pământesc care să contrazică argumentul divin pentru că sigur vom găsi însă argumentele noastre pot fi false, pot fi trecătoare. Nici cariera, nici dorinţa de afirmare temporară în societate, nici vreun alt motiv inventat de noi, nu trebuie să ne pună în dezacord cu voia lui Dumnezeu. Condiţia femeii în timpul venirii Mântuitorului era una mai mult decât modestă. Femeile nu aveau drepturi, nu luau parte la luarea vreunei decizii în familie sau în societate. Dacă ne uităm însă la ceea ce s-a petrecut de Bunavestire, arhanghelul Gavriil o respectă în mod deosebit pe Sfânta Fecioară Maria şi dacă ne aplecăm asupra discuţiei ce a avut loc atunci, vom vedea că Dumnezeu nu anulează libertatea Fecioarei, nu o obligă să devină Maica lui Hristos. La rândul lor femeile mironosiţe nu sunt obligate să meargă la mormânt, ba mai mult îngerul care le aşteaptă acolo le adresează cuvintele: nu va temeţi.
Frica de a face ceea ce trebuie în ciudă tendinţelor şi a presiunii societăţii moderne ne îndepărtează de calea adevărată spre Dumnezeu. Ne-am obişnuit să ţinem cont mai mult de ceea ce cred oamenii despre noi şi nu ne prea păsa ce imagine avem înaintea lui Dumnezeu. Astfel am ajuns să inventăm tot felul de lucruri care să ne arate oamenilor din jur altfel decât suntem în realitate. De la îmbrăcăminte, machiaj, aranjarea părului şi până la complicatele operaţii estetice, femeile sau bărbaţii suferă mult pentru a deveni mai frumoşi trupeşte. Când vine vorba însă despre înfrumuseţarea sufletului, eforturile ni se păr prea mari şi de-a dreptul de neacceptat pentru că răsplată este prea îndepărtată. Noi toţi am primit vestea Învierii lui Hristos şi fiecare în parte datori suntem de a purta această veste şi de a o face cunoscută. Nu trebuie să ne abată de la acesta datorie niciun obstacol real sau inventat de lenea sau ignoranţa noastră. Iar ori de câte ori ni se pare prea greu şi prea complicat să-l căutăm pe Hristos este de ajuns să privim spre exemplul mironosiţelor.
Frica de a face ceea ce trebuie în ciudă tendinţelor şi a presiunii societăţii moderne ne îndepărtează de calea adevărată spre Dumnezeu. Ne-am obişnuit să ţinem cont mai mult de ceea ce cred oamenii despre noi şi nu ne prea păsa ce imagine avem înaintea lui Dumnezeu. Astfel am ajuns să inventăm tot felul de lucruri care să ne arate oamenilor din jur altfel decât suntem în realitate. De la îmbrăcăminte, machiaj, aranjarea părului şi până la complicatele operaţii estetice, femeile sau bărbaţii suferă mult pentru a deveni mai frumoşi trupeşte. Când vine vorba însă despre înfrumuseţarea sufletului, eforturile ni se păr prea mari şi de-a dreptul de neacceptat pentru că răsplată este prea îndepărtată. Noi toţi am primit vestea Învierii lui Hristos şi fiecare în parte datori suntem de a purta această veste şi de a o face cunoscută. Nu trebuie să ne abată de la acesta datorie niciun obstacol real sau inventat de lenea sau ignoranţa noastră. Iar ori de câte ori ni se pare prea greu şi prea complicat să-l căutăm pe Hristos este de ajuns să privim spre exemplul mironosiţelor.
